Dacă nu poți crea un cont Apple sau se afișează mesajul „contul tău nu poate fi creat în acest moment”

Află ce trebuie să faci dacă nu poți crea un cont Apple. Poți încerca din nou mai târziu sau poți încerca un alt mod de a crea un cont Apple.

Dacă acesta nu este primul cont Apple pe care ai încercat să-l creezi

Dacă ai deja un cont Apple și încerci să creezi conturi suplimentare, există alternative în funcție de ceea ce încerci să faci.

Dacă ai nevoie în continuare de ajutor

Dacă nu-ți poți crea primul cont Apple, iată câteva lucruri pe care le poți încerca.

Folosește un dispozitiv sau o aplicație Apple

Dacă încerci să creezi un cont Apple pe un site web, încearcă în schimb să folosești un dispozitiv Apple sau o aplicație Apple pe PC-ul tău cu Windows sau pe telefonul Android. Dacă folosești deja un dispozitiv, poți încerca în schimb să creezi un cont Apple folosind un alt dispozitiv la care ai acces sau să-l creezi pe account.apple.com.

Actualizează la cel mai recent software

Este posibil ca dispozitivul tău Apple sau aplicația Apple să nu fie actualizate.

Verifică-ți conexiunea la internet

Asigură-te că poți deschide pagini web în browserul web al dispozitivului. Dacă poți deschide pagini web, încearcă din nou mai târziu să creezi un cont Apple. Poți încerca să comuți la datele celulare sau la o altă rețea Wi-Fi, dacă este disponibilă. De asemenea, poți să consulți pagina Apple Starea sistemului pentru a vedea dacă există întreruperi în funcționare în țara sau regiunea în care te afli.

Data publicării: